Cum putem prevedea criza cu ajutorul unor algoritmi
Lumea în care trăim se confruntă, fără nicio îndoială, cu nişte probleme complexe, începând de la încălzirea climei şi revoltele care au loc în numeroase locuri din lume şi până la instabilitatea politică şi izbucnirea unor epidemii de boli potenţial fatale. Numărul ridicat al acestor crize care au loc chiar acum – combinat cu incertitudinea economică persistentă – i-a făcut pe mulţi lideri să deplângă faptul că în lumea noastră se intensifică volatilitatea, incertitudinea, complexitatea şi ambiguitatea. Capacitatea noastră de a fi flexibili şi a rezista la şocuri – sau rezilienţa – şi cea de a ne adapta reprezintă, din câte se pare, singurul nostru refugiu.