Skip to main content

HR Summit

    • HR Summit vine săptămâna viitoare la Iaşi

      Pe 8 şi 9 octombrie, specialiştii în Resurse Umane şi Management din cadrul celor mai mari companii din Romania se întâlnesc la HR Summit Iaşi. Pe parcursul celor două zile de eveniment, participanţii vor avea ocazia să discute teme captivante şi să afle ultimele noutăţi din aria de HR, Management şi legislaţie.
    • Nicoleta Capătă, Director HR Flanco: 85% dintre managerii noştri sunt promovaţi din interior

      Nicoleta Capătă este HR Director la Flanco de la începutul anului 2010. Cu o experienţă de peste 10 ani în domeniul Resurselor Umane, Nicoleta se ocupă în prezent de dezvoltarea strategiei de resurse umane a companiei şi are în subordine 1100 angajaţi din 56 de oraşe. În toamna acestui an, pe 8-9 octombrie, va participa la ediţia HR Summit Iaşi, cea mai mare platformă regională dedicată industriei de Resurse Umane din România. Nicoleta Capătă afirmă faptul că: “Promovarea este un proces constant. 85% din echipa de management Flanco este promovată din intern.”
    • Ce se va întâmpla cu HR-ul anului 2015

      Tu ştii care este rolul HR-ului în organizaţia ta? Ei bine, nu vorbim doar de omul alături de care susţii interviul de angajare şi care îţi înmânează contractul de angajare, ci de acel om responsabil de recunoașterea, susținerea și recompensarea performanței în compania ta. 
    • HR Creating Business Impact

      The annual international HR summit in London this year is focussing on how HR can facilitate change and agility for competitive advantage, how it can be redesigned for maximum business impact, and how it can be retooled for data-driven decision-making. 

Recomandările editorilor