Fundatia
-
Primele 90 de zile într-un nou loc de muncă sunt cruciale. Ele reprezintă perioada în care îți stabilești fundația succesului, îți formezi reputația și construiești relații durabile cu colegii și superiorii. Cum gestionezi aceste prime -
Poți să îți depăşeşti timiditatea şi să dai o şansă proiectelor tale
Poate ai fost deja la ateliere de dezvoltare personală, de teatru sau de vorbire în public, încercând, de fiecare dată, să-ţi depăşeşti timiditatea şi să te transformi subit într-un personaj îndrăzneţ şi plin de iniţiativă. -
Fundația eMAG susține organizarea Olimpiadelor Naționale
Fundația eMAG a susținut pentru al doilea an consecutiv Olimpiadele Naționale de Matematică, Fizică și Informatică, la care au participat peste 1.300 de elevi. Aceste acțiuni fac parte din programul „Hai la Olimpiadă!”, dedicate elevilor, studenţilor și profesorilor care performează în educaţie.
-
Acasă în comunitatea ta
Oameni cu iniţiativă din 10 sate din judeţele Argeş, Călăraşi, Giurgiu, Dâmboviţa, Mehedinţi şi Vâlcea vor lucra împreună cu comunităţile lor pentru a transforma spaţiile în care locuiesc şi îşi desfăşoară activităţile zilnice, în locuri de bună vecinătate potenţate de valori si resurse locale, în cadrul proiectului Acasă în comunitatea ta.
-
Habitat for Humanity România, Fundaţia Serviciilor Sociale Bethany şi Delphi Automotive finalizează lucrările de renovare la şcoala de la Liteni
Habitat for Humanity România, Fundaţia Serviciilor Sociale Bethany şi Delphi Diesel System Iași finalizează lucrarile de renovare și reabilitare termică la şcoala din Liteni, judeţul Iaşi. Proiectul a durat cinci luni şi s-a realizat prin susținerea financiară a Fundaţiei Delphi și implicarea a 229 de voluntari de la fabrica Delphi şi de la Consiliul Judeţean Iaşi. Lucrările au fost coordonate de echipa tehnică a Habitat for Humanity Comănești.
-
IMM-urile românești în stare critică după primul val de criză
Fundația Post-Privatizare (FPP) lansează astăzi Raportul FPP privind sectorul IMM din România, ediția 2013. Aflat la cea de-a treia ediție, raportul își propune să analizeze evoluțiile din ultimii doi ani ale IMM-urilor din România, inclusiv prin compararea cu indicatorii corespunzători din Uniunea Europeană, să evalueze performanțele economice și financiare ale acestora, disparitățile regionale, accesul la surse de finanțare, dar, cel mai important, să determine care este starea actuală a sectorului IMM raportat la performanțele dinaintea crizei economice, să tragă concluzii și să propună modele de bune practici.
-
Bill Aulet- Seminar cu studii de caz şi exemple reale
Primul workshop din cadrul programului de mentorat în afaceri, Business Mentoring Program, dedicat managerilor de companii şi antreprenorilor din România, va avea loc în perioada 14-15 martie, în Bucureşti, şi-l va avea ca profesor invitat pe Bill Aulet, Managing Director al Martin Trust Center for MIT Entrepreneurship. Seminarul se bazează pe studii de caz cu exemple reale de business, discuţii interactive, cursuri şi prezentări ale participanţilor.
-
Profesori de la MIT și INSEAD predau în România un program de mentorat în afaceri
În cadrul Business Mentoring Program, antreprenori, top manageri și intraprenori învață cum să-și dezvolte afacerile de la practicieni în business de la cele mai importante universități din lume.
-
Peste 300 de angajaţi ai Vodafone vor construi case pentru familii defavorizate
Peste 300 de angajaţi ai companiei Vodafone participă ca voluntari într-un proiect de construcţie de case pentru patru familii defavorizate, alături de Fundaţia Vodafone, în localitatea Cristian din judeţul Braşov. Proiectul este realizat în parteneriat cu Asociaţia Charity Works România şi Asociaţia Diaconia Ajutor Internaţional şi va fi finalizat pe parcursul acestei săptămâni.
-
Voluntariatul – al doilea job
Viziteaza batranii din azile, au grija de copiii abandonati din centrele de plasament, construiesc case, doneaza bani si participa la actiuni caritabile. Anual, mii de voluntari isi rapesc din timpul liber si se implica in actiuni de responsabilitate derulate de organizatiile nonguvernamentale, impreuna cu companiile din care fac parte.
Recomandările editorilor
-
Cristian Gulicska, Autoliv: Românii sunt dispuși să facă un pas lateral sau chiar înapoi pentru a urca în carieră
Dincolo de clișeul hărniciei, există un motor mult mai puternic care definește angajatul român: ambiția de a nu sta pe loc. Aceasta este concluzia lui Cristian Gulicska, director operațional la Autoliv România. -
Ramona Porca, Schaeffler România: Generația Z nu mai separă tehnologia de viața de zi cu zi
Cum convingi un nativ digital să îmbrățișeze o carieră în industrie? Răspunsul Schaeffler România este să le schimbi complet percepția asupra a ceea ce înseamnă o fabrică modernă. -
Testul de foc al HR-ilor: evaluarea posturilor | ANALIZĂ
Cât „valoreazǎ” un angajat pe piața muncii? Care sunt criteriile dupǎ care se stabilesc salariile şi beneficiile într-o companie? Cum se poate asigura un lider din departamentul de resurse umane cǎ existǎ echitate în salarizarea angajaților din companie. -
BEST EMPLOYER FEST 2025. Bianca Chera: Ne așteptăm la o evoluție legislativă în zona prevenirii sindromului de burnout
Pe 12 noiembrie 2025, la București, revista Cariere organizează BEST EMPLOYER FEST – Noi tendințe în companii, noi obiceiuri ale angajaților, un eveniment dedicat împărtășirii celor mai bune practici în îmbunătățirea experienței angajaților.