doctor
-
Romanii nu au nevoie de doctori, ei se trateaza singuri. Fiecare e doctor pentru sine si isi gestioneaza singur problemele uzuale de sanatate, fara a apela la interventia profesionistilor din sanatate. Medicamente pentru afectiuni usoare -
Cinci meserii bine platite de care poate nu stiai
Atunci când ne gândim la meseriile bine plătite, cei mai mulți dintre noi ne ducem cu gândul la joburile clasice precum avocat, doctor, manager. Însă multe alte meserii, în mod surprinzător, au câștigat teren și se încadrează cu succes în clasamentul celor mai bine plătite joburi. -
Dorinţă, dăruire, pasiune - ingrediente „musai” pentru succes și fericire
Vă amintiţi cum era la grădiniţă sau în clasa I, când eram întrebaţi ce vrem să fim când vom fi mari? În general, răspunsurile erau cam aceleaşi, doctor, avocat, cântăreţ sau dansator. Geanina Miu, doctor stomatolog, este una dintre persoanele care au răspuns “vreau să fiu doctor” și chiar a și reușit să ajungă.
-
Alegerea făcută este cea mai bună!
De când se ştie, Liviu a avut doar ţeluri înalte: la trei ani se visa doctor, la cinci ani voia să se facă diplomat, însă adevărata menire a descoperit-o la şapte ani, când a avut loc primul contact între el şi calculator. „Cea mai bună decizie e cea pentru care ai optat”, este una dintre premisele NLP-ului în care crede cu tărie şi Liviu Dumitru. Poate şi datorită faptului că nu şi-a făcut niciodată timp pentru regrete a ajuns un antreprenor de succes la doar 28 de ani. La reuşită a contribuit şi faptul că este un om extrem de perseverent şi că îi place să înveţe ceva nou în fiecare zi. Ownerul are o companie de dezvoltare, promovare web şi aplicaţii mobile: Wizart Studios, cu clienţi în toată lumea.
-
Povestea românului care are grijă de sănătatea copiilor din Irlanda
Face parte din echipa „National Children Research Centre", din Dublin, unde ştiinţa şi priceperea lui sunt puse în slujba sănătăţii copiilor. A ajuns în Irlanda în urmă cu un deceniu, aruncat peste graniţe de dezastrul cercetării româneşti de atunci şi dintotdeauna. Deşi nostalgic după ţara lui, Dr. Nicolae Corcionivoschi ne spune deschis de ce nu vrea să îşi crească unicul fiu aici şi cum ar arăta România în care s-ar întoarce, poate, cândva.
-
Cariere în Alb - Târg Internaţional de Cariere Medicale
Persoanele care lucrează în sectorul medical şi îşi caută un loc de muncă au acum o şansă în plus de a obţine jobul pe la care visează. Compania Medicov a anunţat lansarea celei de a şaptea ediţie a evenimentului Cariere în Alb, un eveniment dedicat cadrelor medicale care îşi caută un nou loc de muncă sau oportunităţi de dezvoltare a carierei lor medicale. Cariere în Alb – Târg Internaţional de Cariere Medicale va avea loc în România, între 27 Octombrie şi 24 Noiembrie.
-
MEDICII ROMANI, intre registru si calculator
De cate ori ati vazut, in timpul unei consultatii medicale, vreun calculator personal pe biroul unui medic, fie el specialist sau generalist? De cate ori, medicul de familie v-a introdus datele personale sau rezultatele unei consultatii in calculator? Raspunsul vine de la Comisia Europeana, care prezinta intr-un raport european despre serviciile electronice din domeniul sanatatii ca medicii romani folosesc cel mai putin calculatorul in timpul consultatiei.
Recomandările editorilor
-
Cristian Gulicska, Autoliv: Românii sunt dispuși să facă un pas lateral sau chiar înapoi pentru a urca în carieră
Dincolo de clișeul hărniciei, există un motor mult mai puternic care definește angajatul român: ambiția de a nu sta pe loc. Aceasta este concluzia lui Cristian Gulicska, director operațional la Autoliv România. -
Ramona Porca, Schaeffler România: Generația Z nu mai separă tehnologia de viața de zi cu zi
Cum convingi un nativ digital să îmbrățișeze o carieră în industrie? Răspunsul Schaeffler România este să le schimbi complet percepția asupra a ceea ce înseamnă o fabrică modernă. -
Testul de foc al HR-ilor: evaluarea posturilor | ANALIZĂ
Cât „valoreazǎ” un angajat pe piața muncii? Care sunt criteriile dupǎ care se stabilesc salariile şi beneficiile într-o companie? Cum se poate asigura un lider din departamentul de resurse umane cǎ existǎ echitate în salarizarea angajaților din companie. -
BEST EMPLOYER FEST 2025. Bianca Chera: Ne așteptăm la o evoluție legislativă în zona prevenirii sindromului de burnout
Pe 12 noiembrie 2025, la București, revista Cariere organizează BEST EMPLOYER FEST – Noi tendințe în companii, noi obiceiuri ale angajaților, un eveniment dedicat împărtășirii celor mai bune practici în îmbunătățirea experienței angajaților.