colectare
-
Nestlé România susține dezvoltarea unui sistem funcțional de colectare separată a plasticului flexibil provenit din ambalajele industriei alimentare. Compania consideră că o astfel de inițiativă este realizabilă doar printr-o abordare integrată, care să implice colaborarea -
Reciclezi şi eşti premiat!
Alucro și ECOTIC BAT lansează campania de educație ecologică „Tu reciclezi, noi te premiem”. Aceasta este desfășurată în perioada 03 februarie – 30 mai 2014 și are ca obiectiv conștientizarea de către tânăra generație a importanței reciclării corecte a deșeurilor, în special a dozelor de aluminiu și a bateriilor portabile uzate, precum și implicarea în colectarea efectivă a acestora. Cadrele didactice se pot înscrie în această campanie până la data de 14 februarie 2014.
-
Care va fi declarat anul acesta „Orașul Reciclării”?
În perioada 1 ianuarie-30 iunie 2014 se desfăşoară cea de-a doua ediţie a competiţiei „Oraşul Reciclării”. Primăriile înscrise se vor lupta pe mai multe „fronturi”: cel al calității serviciilor de colectare separată a deșeurilor de ambalaje, al celor mai bune „muniții” de conștientizare și mobilizare a populației pentru a separa deșeurile și, în final, al celor mai mari cantități de deșeuri de ambalaje colectate.
-
Mega Image deschide un centru de colectare a PET-urilor in Bucuresti
Mega Image a lansat primul centru de returnare destinat ambalajelor PET din Bucuresti, prin care clientii au posibilitatea de a depune spre reciclare sticlele PET si in schimbul unor cupoane valorice.
-
Responsabilitate civica prin automate PET
Sunteti voluntari intr-o asociatie de ecologie care strange periodic PET-urile din fiecare colt al tarii, insa sunteti nevoiti sa strabateti drumurile pline de deseuri chiar si pe vreme rea. Va propunem o alternativa educativa si in acelati timp, viabila. Automatele de PET-uri vor fi prezente incepand cu 2011 in majoritatea centrelor comerciale din Romania.
-
Colectare selectiva a deseurilor la concertul lui Eric Clapton
Organizatorii concertului sustinut de Eric Clapton, vineri, 11 iunie, pe Stadionul Tineretului - Iolanda Balas Soter, au pus la dispozitia spectatorilor 24 de containere de colectare selectiva a deseurilor de ambalaje.
Recomandările editorilor
-
Cristian Gulicska, Autoliv: Românii sunt dispuși să facă un pas lateral sau chiar înapoi pentru a urca în carieră
Dincolo de clișeul hărniciei, există un motor mult mai puternic care definește angajatul român: ambiția de a nu sta pe loc. Aceasta este concluzia lui Cristian Gulicska, director operațional la Autoliv România. -
Ramona Porca, Schaeffler România: Generația Z nu mai separă tehnologia de viața de zi cu zi
Cum convingi un nativ digital să îmbrățișeze o carieră în industrie? Răspunsul Schaeffler România este să le schimbi complet percepția asupra a ceea ce înseamnă o fabrică modernă. -
Testul de foc al HR-ilor: evaluarea posturilor | ANALIZĂ
Cât „valoreazǎ” un angajat pe piața muncii? Care sunt criteriile dupǎ care se stabilesc salariile şi beneficiile într-o companie? Cum se poate asigura un lider din departamentul de resurse umane cǎ existǎ echitate în salarizarea angajaților din companie. -
BEST EMPLOYER FEST 2025. Bianca Chera: Ne așteptăm la o evoluție legislativă în zona prevenirii sindromului de burnout
Pe 12 noiembrie 2025, la București, revista Cariere organizează BEST EMPLOYER FEST – Noi tendințe în companii, noi obiceiuri ale angajaților, un eveniment dedicat împărtășirii celor mai bune practici în îmbunătățirea experienței angajaților.