brightway
-
Mai multe workshopuri gratuite adresate managerilor români, organizate de Brightway, se derulează la București până la finalul anului 2015. Primul dintre programe, cu tema Brightbiz - Decizii profitabile pe baza informaţiilor economice, dorește să le ofere participanţilor instrumente de dezvoltare a companiilor din care fac parte pe termen mediu şi lung, cu ajutorul unui atelier interactiv. Pe parcursul lui, managerii vor fi ghidaţi să găsească răspunsuri la provocările decizionale cu care se confruntă la serviciu. -
Cum obtinem schimbarea dorita?-VIDEO
Cum reusim sa producem o schimbare? „In primul rand, nu e usor sa schimbi pe nimeni. Obiceiurile se construiesc in timp si batatoresti atata vreme o cale (indiferent ca ne referim la viata profesionala sau la viata personala), incat e foarte greu sa o iei pe un alt drum si asta de a doua zi. Indiferent ca vrei sa te lasi de fumat, sa te apuci sa inveti o limba straina, sa-ti schimbi jobul, sa-ti faci o familie sau sa devii mai bun, sa instalezi un alt standard de calitate in compania pe care o conduci/reprezinti.
-
Brightway: Companiile investesc 200 de euro/persoana in team building
Companiile investesc cel putin 200 de euro de persoana pentru a-si trimite angajatii la team building. Costul include cazare, masa si prestatia trainerilor. Interesul angajatorilor pentru acest tip de program urmeaza un ritm de crestere usoara in urmatorii ani, iar companiile romanesti sunt tot mai atrase de astfel de programme. In plus, managerii constientizeaza ca nu le pot face pe toate si apeleaza astfel la servicii externe pentru motivare echipei, sustin reprezentantii companiei de training si consultanta Brightway, aflata pe piata de 10 ani.
-
Cum s-a modificat piata de training si business coaching in Romania, in ultimii 10 ani
Brightway, companie de training si consultanta de business, analizeaza principalele transformari prin care a trecut piata de training si business coaching in Romania, de la momentul cand a aparut acest concept la noi in tara si pana astazi.
Brightway are o traditie de 10 ani in Romania, proiecte finalizate cu succes in peste 300 de companii si peste 20.000 de persoane care au absolvit programele de training marca Brightway. -
Mihai Arghire, senior trainer: „Stresul de la birou şi relaţiile cu colegii îi aduc pe oameni la cursuri de inteligenţă emoţională”
Modul în care ştim să ne gestionăm emoţiile ne poate salva viaţa - evităm un conflict cu superiorul direct, reuşim să stabilim o relaţie excelentă cu partenerul de business, ne armonizăm viaţa interioară cu viaţa socială. Suntem în echilibru. Oare nu suntem în secolul în care asta ne dorim cu toţii?
Am stat de vorbă cu Mihai Arghire, partener în compania de training şi consultanţă de business Brightway, despre ce este această abilitate a zilelor noastre, inteligenţa emoţională. Cine apelează la aceste traininguri şi pentru ce probleme, ce îşi doresc să îmbunătăţească şi câtă cerere este în piaţă pentru acest tip de coaching.
Recomandările editorilor
-
Cristian Gulicska, Autoliv: Românii sunt dispuși să facă un pas lateral sau chiar înapoi pentru a urca în carieră
Dincolo de clișeul hărniciei, există un motor mult mai puternic care definește angajatul român: ambiția de a nu sta pe loc. Aceasta este concluzia lui Cristian Gulicska, director operațional la Autoliv România. -
Ramona Porca, Schaeffler România: Generația Z nu mai separă tehnologia de viața de zi cu zi
Cum convingi un nativ digital să îmbrățișeze o carieră în industrie? Răspunsul Schaeffler România este să le schimbi complet percepția asupra a ceea ce înseamnă o fabrică modernă. -
Testul de foc al HR-ilor: evaluarea posturilor | ANALIZĂ
Cât „valoreazǎ” un angajat pe piața muncii? Care sunt criteriile dupǎ care se stabilesc salariile şi beneficiile într-o companie? Cum se poate asigura un lider din departamentul de resurse umane cǎ existǎ echitate în salarizarea angajaților din companie. -
BEST EMPLOYER FEST 2025. Bianca Chera: Ne așteptăm la o evoluție legislativă în zona prevenirii sindromului de burnout
Pe 12 noiembrie 2025, la București, revista Cariere organizează BEST EMPLOYER FEST – Noi tendințe în companii, noi obiceiuri ale angajaților, un eveniment dedicat împărtășirii celor mai bune practici în îmbunătățirea experienței angajaților.