Despre leadership s-a scris o literatură extrem de vastă până în prezent. Uneori, presiunea pusă pe umerii noștri de a fi, la rândul nostru, lideri este și ea extrem de mare. Se întamplă însă uneori să nu știm exact de unde să începem sau ce înseamnă mai exact leadership-ul.
Cu două săptămâni în urmă, pe unul dintre grupurile de training de pe LinkedIn, un trainer din Statele Unite a lansat următoarea provocare : Ce aţi decide să îi învăţaţi pe viitorii lideri dacă aţi avea la dispoziţie timp pentru a parcurge un singur concept?
© 2013 Harvard Business School Publishing Corp.
Autenticitatea este, pe bună dreptate, lăudată ca fiind o virtute. Şi totuşi, ca toate virtuţile, te poate face să intri în necazuri, mai ales dacă o exprimare directă a valorilor tale se “ciocneşte” de valorile pe care este bazată cultura de la locul tău de muncă.
Am început anul facilitând discuții de grup pe o temă extrem de interesantă pentru mine - Branding Personal. Am avut nenumărate conversații pe marginea acestui subiect și am fost pusă în fața unor întrebări deloc ușoare:
Vine un moment în cariera fiecaruia dintre noi când cel mai bun mod de a afla ce rezultate generezi în munca ta este să te dai un pas în spate și să-ți adresezi câteva întrebări. Să ai răspunsurile este mai puțin important decât să știi ce întrebări să-ți adresezi. Pe măsură ce urci pe scara ierarhică, indiferent că ești într-o corporație sau într-o companie mică, antreprenorială, sursele unui feedback sincer și util devin din ce în ce mai puține, poate chiar ajungi la un moment sau la o anumită poziție în care ești aproape de capul tău. Este greu să vezi schimbările când ești în mijlocul lor și asta te poate scoate în afara jocului.
Am decis să scriu acest articol pentru că nu demult cineva mi-a contestat dreptul de a avea, despre coaching, o opinie diferită de opinia unor coachi atestaţi. Argumentul lui? Eu nu am o certificare în coaching.
Nici nu am nevoie de vreo certificare. Sper că-mi veţi ierta lipsa de modestie: când ajungi la nivelul de competenţă-performanţă intelectuală al unui profesor universitar specializat în ştiinţe socio-umane, poţi – şi e obligatoriu, dacă te respecţi ca profesionist – să creezi modele de lucru, nu doar să foloseşti pur şi simplu ce au creat şi furnizează alţii. Cine i-o fi învăţat coaching pe inventatorii coachingului? Câte modele de lucru din "industria" resurselor umane au fost create de, sau au fost fundamentate pe ideile publicate de, cercetători şi profesori universitari, care lucrează adesea şi practic, nu doar, aşa cum cred mulţi, teoretic sau didactic?
Pe oricine întreb cum îi mai merge și ce își mai doreste, primesc variațiuni de răspuns pe aceeași temă. Un venit mai mare, sigur, un loc de muncă potrivit. Vizualizez șablonul unei vieți liniare de care mulți ajung să se plicitisească până când chiar devin, mai întâi, ușor iritați, apoi chiar frustrați de pretențiile celor din jurul lor.
Şi totuşi, dacă autenticitatea este asa minunată, de ce consumăm atâta energie încercând să părem altcineva? Am petrecut mult timp încercând sa răspund la această întrebare. Recent am înţeles că răspunsul s-ar putea găsi în una din marile frici pe care le impărtăşim, marea noastră majoritate - frica de a fi vulnerabil.
Am vazut, nu de mult, o scurta prezentare pe TED.com, care m-a impresionat in mod deosebit. Prezentatoarea era Brené Brown, Profesor la Universitatea Huston, care si-a dedicat ultimul deceniu cercetarii unui subiect neobisnuit, de fapt mai multor subiecte neobisnuite – „vulnerabilitatea”, „curajul”, „rusinea” si, cel care le cuprinde pe toate, „autenticitatea”.
