atentie
-
Mondelēz International a publicat recent cel de-al șaselea raport anual „State of Snacking” și a dezvăluit faptul că în rândul consumatorilor globali există o preocupare tot mai mare pentru gestionarea porțiilor și pentru o experiență -
Unde duce mâncatul fără a da atenție? Sfaturi pentru o alimentație sănătoasă
Trăim într-o lume în care speranța de viață este în creștere. În 2019, potrivit World Health Organisation, 605 milioane de persoane (20% din populația planetei) aveau peste 60 ani. S-a estimat că până în 2025 -
Epoca VUCA: Leadership bazat pe scop, aspirație și valori comune, nu pe proximitate, control și prezență
Era post-Covid: deși încă nu avem claritate asupra unei frontiere de timp pe care să o înțelegem în legătură cu pandemia, organizațiile încearcă să contureze un profil de leadership pe care să-l poată antrena și -
10 dintre cele mai bune exerciţii pentru concentrare
Oricât ne-ar plăcea să credem că putem face mai multe lucruri deodată, este dovedit ştiinţific că rezultatele vor fi mult mai scăzute în acest fel, iar consumul nostru, extraordinar de mare. Un plan de acţiuni… -
Cum să impresionezi un angajator dintr-un domeniu diferit
Nu este niciodată prea târziu să faci o schimbare majoră în carieră, dar o schimbare a domeniului poate fi o provocare. Pentru a avea succes încă din primele momente și a-l impresiona pe un potențial -
HR – pentru prima dată în topul celor mai bine plătite skilluri
Foto: Oana BOTOLAN DATKI, Managing Partner Cteam Human Capital
Sursa: Willis Towers Watson General Industry, High Tech and Pharma and Health Sciences 2020 Compensation Surveys Romania
Nu știu despre alții, însă pentru mine acest an -
Prea deștepți pentru munca de birou
Angajații care au probleme în a se concentra pe munca zilnică ar putea fi superiori intelectual colegilor lor, potrivit unui nou studiu, citat de cotidianul britanic The Telegraph. Oamenilor inteligenți le-ar fi dificil să își mențină atenția tocmai din cauza ideilor extraordinare care le trec mereu prin minte, sugerează cercetătorii. -
Diferența dintre a asculta și a auzi
Una dintre maladiile lumii urbane contemporane pare a fi dificultatea din ce în ce mai crescândă a oamenilor de a avea atenţia cu adevărat trează într-o discuţie sau când urmăresc ceva ce, aparent, chiar îi interesează. -
Cum ne păstrăm atenția în direcția dorită?
Trăim într-o lume în care, uneori, e greu să apăsăm butonul de „mute”, să punem pauză bruiajului exterior și să ne concentrăm în direcția dorită. Devine din ce în ce mai dificil să ne menținem atenția asupra scopului propus și obosim sau ne reîntoarcem, involuntar, în rutina și activitățile obișnuite.
-
Atuuri pentru reușită
„Secretul cel mai bine păzit e la vedere” se spune atunci când vorbim despre comunicarea nonverbală.
Fiecare gest e o trăire sau, mai bine zis, fiecare mișcare voluntară sau involuntară, pe care o facem, de la un simplu zâmbet și până la poziția corpului reflectă o stare interioară, o trăire ce reprezintă adevarata noastră intenție fată de persoane sau situații.
-
12 reguli ale Creierului
După un curs de neuropsihologie unde adormeam cu capul pe bancă, mi-am pierdut complet interesul pentru domeniu. Până când am început să citesc « Regulile Creierului », scrisă de John Medina. În timp ce păstrează nivelul unei lucrări academice, Medina transformă niște subiecte greu de digerat într-o lectură ușor accesibilă oricărui amator pasionat.
-
Ce contează mai mult: salariul sau „atenția arătată” de angajator?
Înainte de Maslow cu câțiva ani, un australian, profesor la Harvard în acea perioadă, Elton Mayo, a vorbit, convingător pentru mulți, pentru prima oară despre comportamentul oamenilor în cadrul unei echipe la locul de muncă și despre “nevoile sociale” pe care le regăsim câțiva ani mai târziu în piramida lui Maslow. Considerat de unii părintele disciplinei de Human Resource Management, Mayo a condus între anii 1924 și 1932 un experiment comandat de Western Electric la una din fabricile WE din Hawthorne.
-
5 metode sigure de a pierde o vânzare
Atunci când te întâlnești cu un potențial client îți dorești, evident, să închei cu succes discuția de vânzare. Cu toate astea, foarte multe greșeli încă mai pot scăpa multora dintre vânzători, chiar și celor mai experimentați. Puse cap la cap, aceste „scăpări” te conduc sigur către o vânzare eșuată. Iată 5 metode sigure de a pierde o vânzare.
-
5 motive pentru care timpul nu iţi mai aparţine
Ai simţit vreodată că te sufoci, că ai atât de multe de făcut încat nu ştii de unde să începi? Că nu poţi să controlezi timpul, că nu îţi sunt de ajuns 24 de ore şi simplul gând la cât de multe lucruri ai de făcut în acea zi, te făcea să vrei să îţi tragi perna înapoi peste cap şi să nu vrei să-ţi începi ziua?
-
Este sala de şedinţă o cameră de tortură?
Toată lumea urăşte întâlnirile cu şefii şi colegii în scop de serviciu, dar iată cinci sfaturi pentru a le face mai uşor suportabile.
Recomandările editorilor
-
Cristian Gulicska, Autoliv: Românii sunt dispuși să facă un pas lateral sau chiar înapoi pentru a urca în carieră
Dincolo de clișeul hărniciei, există un motor mult mai puternic care definește angajatul român: ambiția de a nu sta pe loc. Aceasta este concluzia lui Cristian Gulicska, director operațional la Autoliv România. -
Ramona Porca, Schaeffler România: Generația Z nu mai separă tehnologia de viața de zi cu zi
Cum convingi un nativ digital să îmbrățișeze o carieră în industrie? Răspunsul Schaeffler România este să le schimbi complet percepția asupra a ceea ce înseamnă o fabrică modernă. -
Testul de foc al HR-ilor: evaluarea posturilor | ANALIZĂ
Cât „valoreazǎ” un angajat pe piața muncii? Care sunt criteriile dupǎ care se stabilesc salariile şi beneficiile într-o companie? Cum se poate asigura un lider din departamentul de resurse umane cǎ existǎ echitate în salarizarea angajaților din companie. -
BEST EMPLOYER FEST 2025. Bianca Chera: Ne așteptăm la o evoluție legislativă în zona prevenirii sindromului de burnout
Pe 12 noiembrie 2025, la București, revista Cariere organizează BEST EMPLOYER FEST – Noi tendințe în companii, noi obiceiuri ale angajaților, un eveniment dedicat împărtășirii celor mai bune practici în îmbunătățirea experienței angajaților.