După dealuri, în România medievală
După dealuri, mult aşteptatul film al lui Cristian Mungiu, poate fi rezumat la o sumă de destine tragice care se înâlnesc în acelaşi timp şi spaţiu, spre nefericirea generală.
După dealuri, mult aşteptatul film al lui Cristian Mungiu, poate fi rezumat la o sumă de destine tragice care se înâlnesc în acelaşi timp şi spaţiu, spre nefericirea generală.
Dimineţile de octombrie au iz de poveste la Circ & Variete Globus Bucureşti, o poveste cum nu s-ar povesti, daca nu aţi veni să intraţi în atmosfera magică a „ Zânei Oglinjoară”, cel mai fascinant spectacol al acestei noi stagiuni.
Trupa de teatru Zurli va juca pe 9 noiembrie prima piesă - Poveste de toamnă. Piesa este un exercițiu de cunoaștere a fructelor și legumelor, a anotimpurilor și a lunilor anului.
Când omul este Alexandru Tomescu, iar vioara este un Stradivarius, se naște un univers locuit de creaturi sonore fascinante care se desprind din culoare și densitate sonoră și ajung să subjuge publicul aflat în sala de concert. Alexandru Tomescu a dovedit că poate îmblânzi orice formă de muzică mai ales după proiectul Paganini - înger sau demon, care a marcat un hotar în cariera lui. Considerând că muzica are puterea să facă oamenii mai buni și că armonia este cel mai bun ambasador al cauzelor nobile, artistul Alexandru Tomescu a răspuns pozitiv la invitația de a cânta în sprijinul Fundației Principesa Margareta a României.
Nu, nu e devreme, eu am pus deja în agenda menţiunea “de prospectat idei" pentru cadourile perioadei "Sărbătorilor de iarnă”, ca sa nu mai intru în criza de timp specifică acelei perioade, extrem de stresantă. Imaginaţia mă poartă către obiecte delicate, realizate de mână, un desen sau o pictură…
Vine weekendul și nu știi ce mai e interesant prin București? Ce părere aveți de o seară în care să ne înfruptăm gratuit din ce are Bucureştiul mai cool!
Încercând să iasă din "tradiţionalul " impus de către cafenelele existente, Fitto Cafe abordează segmentul clienţilor care acordă o importanţă deosebită echilibrului alimentar, dar şi modului de viaţă sănătos.
Restaurantul Vatra şi-a deschis porţile în 2001. Încă de la bun început, Vatra a reprezentat locul în care bucătăria tradiţională românească a fost completată de autenticitatea decorului transilvănean.
Firma de avocatura Țuca Zbârcea & Asociații organizează, împreună cu Asociatia ”O șansă pentru Viitor”, sâmbăta, 13 octombrie, cea de-a cincea ediție a evenimentului Marşul bicicliştilor – Burta Jos.
Miercuri, 17 octombrie, de la ora 19.00, pe scena Operei Naţionale Bucureşti va avea loc spectacolul "Don Quijote", de Ludwig Minkus. Cea mai nouă premieră a Companiei de Balet a ONB, inspirată de romanul lui Cervantes, spune povestea de dragoste a doi tineri, aflaţi sub protecţia celebrului cavaler. Din spectacol nu lipsesc situaţiile comice şi dansurile spectaculoase.
În perioada 16 octombrie – 8 noiembrie, Sala Union (Paul Călinescu) a Cinematecii Române prezintă patru titluri importante din prolifica şi impresionanta filmografie a marelui cineast Rainer Werner Fassbinder, de la a cărui moarte – considerată de mulţi critici şi istorici ca marcând sfârşitul Noului Cinema German – s-au împlinit anul acesta, pe 10 iunie, trei decenii.
Unul dintre cele mai tranzitate trasee norvegiene este ruta Flam – Bergen – Oslo. Fie că ajungi în aceste destinaţii pe un vas de croazieră, fie că alegi varianta cu trenul, o să ai parte de un spectacol al naturii cu mare, stânci şi munţi.
British Council lansează cea de-a treia ediţie a proiectului “British Documentary”, începând cu data de 15 octombrie 2012. Seria de filme documentare prezentată în acest an include noua proiecţii săptămânale ce vor avea loc în perioada 15 octombrie – 17 decembrie, în zilele de luni, începând cu ora 19.00, la Muzeul Naţional al Ţăranului Roman, Studioul „Horia Bernea”. Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.
Pe data de 23 octombrie, de la ora 19:00, Casa Carol 53 va găzdui Green Monarchy- Eglantina, un eveniment artistic cu impact social. Fata cu sânge verde îşi lansează noua colecţie de tablouri într-un stil atipic, într-o locaţie inedită, printr-un mix de arte ce susţine aceeaşi idee: Supraomul.
Documentarul T O X I C, realizat de Andrei Sota şi expus anul trecut într-o vizionare privată, participă anul acesta la Festivalul Documentar Astra Film de la Sibiu. T O X I C este o experienţă unică, 80 de minute de adevar, totul într-o viziune proaspătă şi nonconformistă. Filmul analizează cât de sănătoasă este hrana pe care o consumam zilnic, pornind de la principiile prof. Dr. Gheorghe Mencinicopshi şi de la simpla întrebare „Ce este alimentul?”
Lungmetrajul „Toată lumea din familia noastră”, ce poartă semnătura regizorului român Radu Jude, a fost desemnat marele câştigător al celei de-a 27-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film de la Namur (FIFF), Belgia, care s-a desfăşurat între 28 septembrie şi 5 octombrie.
Astăzi a debutat cea de-a şaptea ediţie a Festivalul Internaţional de Film de Animaţie Anim'est, cel mai important festival de film de animaţie din România şi singurul din Bucureşti. Dacă vreţi să faceţi o vizită la festival, iată ce puteţi vedea în acest weekend.
Asemeni multora dintre voi, am auzit prima oară de Anthony Bourdain graţie No Reservations, show-ul său celebru de pe unul din canalele de televiziune cu tematică de călătorii (Travel Channel). Bourdain mi-a rămas de-atunci în memorie graţie personajului pe care-l punea în mişcare din postura locomotivei unei producţii deloc ieşite din comun. Flegmatic, sarcastic, autentic, greu de impresionat şi, deopotrivă, de un entuziasm foarte sincer în faţa unor farfurii sau situaţii remarcabile, cu siguranţă carismatic.
Grătar pe terasă, fructe de mare, preparate româneşti şi internaţionaledin belşug, băuturi incluse, parcare gratuită, loc de joacă supravegheat la brunchul de la Braseria Corso din cadrul Hotelului InterContinental.
Biblioteca Academiei Române organizează sâmbătă Noaptea Porţilor Deschise, între orele 18:00-01:00, la împlinirea a 145 de ani de la înfiinţare.
Deschiderea festivă a evenimentului va avea loc în prezenţa conducerii Academiei Române cu vernisarea unei valoroase expoziţii patrimoniale de carte veche românească, urmată de un concert aniversar de muzică bizantină, oferit de corul "Nectarie Protopsaltul" cu un repertoriu alcătuit pornind de la partituri din patrimoniul Bibliotecii Academiei Române.