Copiii au nevoie să se relaxeze după un an obositor pentru ei, indiferent de rezultatele obținute la școală. Îi trimitem la bunici, îi luăm cu noi în concediu la mare și la munte, îi putem trimite în tabără o săptămână. 

Pe o piaţă a muncii tot mai aglomerată şi competitivă, copilul de azi devine angajatul, sau de ce nu, antreprenorul, de mâine. Oricare ar fi statutul lui, el va trebui să facă faţă noilor cerinţe ale pieţei muncii. Adică trebuie să fie competitiv, ambiţios şi cu o educaţie financiară solidă. 

Dimineață iese pe ușă la 8 și îl duce pe băiețel la grădi. Înainte, cel mic nu a vrut să mănânce și nici să se spele pe dinți. La 8.30 pleacă de la grădi. Cel mic plânge pentru că-i e dor de tati și de mami care a rămas acasă cu bebele. La 8.55 intră în birou. Își savurează cafeaua. A ieșit în mare din rolul de părinte pentru următoarele 10 ore. Nu de tot, fiindcă pe parcursul zilei primește mesaj de la mami în care îi spune că cel mic deja merge de-a bușilea. Cere un filmuleț, mami îi trimite. Îl arată la colegi. Toți zâmbesc cu drag și se bucură pentru el. 

Avem nevoie de educatori fericiți și de metode educative noi, neconvenționale, dacă vrem să creștem copii care să devină adulți creativi. Cu acest mesaj a venit în România Shonette Bason-Wood, speaker motivațional și educațional din Marea Britanie, care i-a învățat pe românii prezenți la o conferință de educație timpurie, organizată la București, să nu se mai ia atât de mult în serios, să folosească din plin mișcarea în activitatea lor și să își permită să îi contrazică și apoi convingă pe părinții reticenți la propunerile lor. 

Dezvoltarea emoţională a copiilor de la o vârstă fragedă este vitală pentru evoluţia afectivă a adultului de mâine. Felul în care copiii îşi exprimă emoţiile şi modul în care învaţă să le controleze reprezintă temelia abilității de a stabili relații interumane pozitive și satisfăcătoare la maturitate. Cum creşti stima de sine a copilului?

Din cauza joburilor solicitante, părinţii nu au timp să se ocupe de copii, iar bonele în grija cărora sunt lăsaţi nu sunt preocupate de acest aspect. Ce faci, în acest caz, ca părinte atunci când vrei ca cel mic să citească în timpul liber? Sau măcar să îi oferi o motivaţie suficient de puternică astfel încât să iubească cititul sau cărţile. Sau ce faci dacă nu-i place să citească?

Copilul vine pe lume înzestrat cu o curiozitate copleșitoare. El vrea să descopere, să înțeleagă, să exploreze și să absoarbă lumea din jurul lui, de care se miră necontenit. Nouă, părinților, ne place acea spontaneitate și poftă de viață, fiindcă ne reamintește că viața este intensă și că merită să o trăim prezenți și cu bucurie fiecare moment. Suntem fascinați de capacitatea de explorare a copilului și ne dorim să o păstreze vie pentru totdeauna. De multe ori, însă, constatăm că pe la vârsta de 5-6 ani el a pierdut undeva pe drum această curiozitate. Iar când ajunge la școală, învățarea devine un chin, discuțiile interminabile pe tema lecțiilor pentru acasă transformându-ne radical relația noastră cu el. Oare ce se întâmplă de copilul învață la un moment dat sa nu mai învețe? Are această pierdere a curiozității vreo influență asupra stimei lui de sine?

În ultima vreme, tot mai mulţi psihologi sunt îngrijoraţi şi atrag atenţia asupra unui fenomen care afectează copiii de pretutindeni. Se numeşte ATCP (Angered Temper with Choleric Progression) şi este o tulburare de comportament care se manifestă în relaţiile cu cei din jur, adulţi şi copii de aceeaşi vârstă.

Aproape 23.000 de preşcolari din şapte judeţe vor primi gratuit manuale şi software despre educaţia financiară prin intermediul programului „De la joc la Educaţie Financiară” în luna aprilie. În cadrul aceluiaşi program, 7000 de educatori vor fi formaţi pentru a susţine lecţii de educaţie financiară în grădiniţe.

Copilul tău dă semne de oboseală, este anxios, depresiv, nu mai are poftă de mâncare sau pur şi simplu nu mai vrea să meargă la şcoală? Sunt semne pe care orice părinte ar trebui să le ia în seamă. Bullying-ul ar putea fi o explicaţie pentru aceste comportamente, un fenomen care a luat amploare în România de ani buni. 

Creativitatea este o abilitate esenţială a prezentului. Ea, credem noi, trebuie dezvoltată încă din copilărie, iar şcoala, unde copilul îşi petrece o bucată mare din viaţă, are un rol foarte important în acest caz. Din păcate, şcoala uită să menţioneze un lucru, acela că toţi copiii sunt creativi. Chiar Picasso afirma că „toţi copiii se nasc artişti, dar problema este să rămână astfel şi după ce cresc“. Aşadar, cum dezvoltăm şi menţinem creativitatea în şcoli?

Rolul unui părinte este de a susţine şi ghida copilul în a-şi urma drumul în viaţă, de a-şi îmbunătăţi calitatea vieţii şi de a-şi îndeplini visele, iar în această etapă a vieţii, acest lucru poate fi tradus prin dezvoltare personală. Şi este unul dintre cele mai importante aspecte ale vieţii unui copil. Mai târziu, când copilul va fi mare îşi va da seama că dezvoltarea personală înseamnă să afle lucruri despre el şi să-şi îmbunătăţească constant viaţa.  

Peste 20.000 de elevi vor beneficia de proiectul de educație nonformală Teachers UP!, desfășurat după un model NASA. Programul de training, care îşi propune să îmbunătăţească relaţia dintre profesori şi elevi, a fost lansat în București, Cluj, Iași și Timișoara, odată cu succesul pe care l-a avut anul trecut în cadrul proiectului pilot, organizat la Brașov. 

Educaţia şi dezvoltarea emoţională a copiilor începe cu joaca alături de părinţi şi fraţi apoi continuă cu joaca într-un cadru formal al cărui timp se reduce pe măsură ce înaintăm în vârstă. Ulterior, timpul de joacă se transformă în timp dedicat studiului, iar joaca propriu-zisă devine doar un mod de relaxare. În acelaşi timp, dinamica jocurilor şi experienţelor de exprimare liberă se schimbă cu fiecare generaţie. Iar generaţia de acum învaţă prin joacă.

S-a scris foarte mult despre cum ar trebui să fie un manager bun, sunt școli care te pot învăța asta, sunt nenumărate definiții și tipologii. După 10 ani de antreprenoriat, îmi pun din ce în ce mai des această întrebare. Ce înseamnă, ce ar trebui să fac sau cum ar trebui să mă port cu colegii mei, astfel încât să spună despre mine că sunt un manager bun? Am un băiat de 4 ani și mi se întâmplă destul de des să fac comparații între rolul de părinte și rolul de manager. Mi-am dat seama că se întâmplă multe lucruri asemănătoare între creșterea și educarea unui copil și creșterea și managementul unei echipe, între parenting şi leadership.

De cele mai multe ori, noi, părinţii, încearcăm să influenţăm evoluţia copilului nostru, poate şi din nevoia de a-l proteja excesiv. Astfel nu ne dăm seama că îi îngrădim libertatea în general şi îl transformăm într-o variantă a noastră sau încercăm să îi oferim copilăria pe care ne-am dorit-o dintotdeauna. Haideți să aflăm dacă există o reţetă de succes în relaţia noastră cu copilul şi câtă libertate putem să îi oferim. 

Copiii activi sunt cei pe care nu ai cum să nu îi observi, fiindcă sunt peste tot. Îi recunoști repede, fiindcă sunt acei bebeluși care fac primii pași la 8-10 luni în loc de 11-13. Sunt acei copii care în loc să meargă, sar și se prind de liane. În loc să coboare scările, preferă să alunece pe balustrade în jos. Dacă au într-o încăpere o masă cu creioane colorate pe ea, vor vrea să se urce pe masă și apoi să sară pe unul din scaune, în loc să se așeze și să coloreze. Pe tobogan în parc se dau pe burtică cu capul în jos.

De multe ori ne întrebăm dacă relaţia dintre noi şi copilul nostru este asemănătoare cu a altor părinţi. Suntem curioşi să ştim cum evoluează relaţia, cum ar trebui să ne purtăm cu copilul mic, dar şi cu cel de vârstă şcolară şi care este reţeta, dacă există aşa ceva, pentru a avea o relaţie sănătoasă cu copilul nostru.

Părinţii din România nu sunt de acord cu temele inutile pe care copiii lor le primesc acasă, cu învăţarea pe de rost în loc de învăţarea logică şi preferă ca informaţiile care se regăsesc în actualele manuale să fie actualizate, arată studiul “Părinții, despre sistemul de învățământ de stat” al Smart Education. 

Prima oară am auzit de timp de calitate unu-la unu între părinte și copil la scriitorul Stanley Greenspan, timp pe care el îl numea „Floortime” – adică un timp de 20-30 de minute în care părintele stătea jos cu copilul și petrecea acel timp într-un mod pe care îl dorea copilul. Floortime era doar o metaforă pentru orice fel de timp cu copilul, atâta timp cât părintele nu direcționa jocul copilului. Apoi am auzit de noțiunea de „Timp special” la organizația mea dragă cu care eu m-am calificat ca instructor de parenting, Hand in Hand Parenting. Acolo limita de timp era mai flexibilă, undeva de la 5-10 minute în sus.