Organizational Culture @Work
18.10.2018

Cultura de organizație este de prea multe ori un concept tratat contemplativ, descriptiv. A face cultură este despre voință, disciplină și performanță sustenabilă. Propunem să fim mult mai prezenți în ceea ce facem și să învățăm exact cum identificăm efectele tuturor acțiunilor și deciziilor din organizație.
Când vorbim despre cultură organizațională despre ce vorbim de fapt? Vorbim despre schimbare, despre performanță, despre sustenabilitate, despre strategie...adică despre EFECTE ale culturii.
Cultura nu este treaba GM-ului, nu este nici treabă de HR, nu este nici psihologie, nu este ceva ce se face după ureche.
Vrem să punem cultura de organizație la treabă și vrem să lucreze în favoarea noastră. Cultura de organizație se măsoară și se conduce, există metodologie și în acest domeniu așa cum există în mai toate ariile, nu este de ajuns să vorbim despre ea, trebuie să și facem ceva, nu de maine ci clipă de clipă.
De unde și cu cine începe intervenția?
În mod normal intervențiile pe cultura de organizație urmăresc un protocol: întâi se face o diagnoză, apoi un plan de intervenție, apoi intervenția propriu-zisă. Indiferent de cine începe și cine susține intervenția, dacă GM-ul nu o susține, se pierde interesul pe parcurs. Iar cultura organizațională e o temă cu cap si coadă.