Conferința FinMinds: The Money Paradox, organizată integral de elevi, va avea loc în perioada 15-16 noiembrie, în București, la North Events Center by Globalworth. Timp de două zile, evenimentul găzduiește peste 200 de liceeni pasionați de finanțe, economie și piețe globale.
Organizată integral de elevii din cadrul Organizației ConnecTeens, sub coordonarea prof. Daniela Bordei, conferința a ajuns la cea de-a doua ediție, după ce prima a atras peste 100 de tineri și a explorat dinamica piețelor bursiere în perioade de creștere și declin.
„Tema din acest an, The 2 Rules of the Game: Fear and Greed, pune în centrul atenției două emoții fundamentale care influențează economia globală: frica și lăcomia. Participanții vor explora modul în care aceste forțe au modelat istoria economică, de la Marea Depresiune până la crizele financiare moderne, dar și cum pot defini ele viitorul investițiilor”, transmit organizatorii.
Pe scena FinMinds 2025 vor urca experți din mai multe domenii. Printre speakerii anunțați se numără:
• Andrei Diaconescu, co-fondator One United Properties;
• Alain Heureux, antreprenor și profesor belgian, expert în creativitate, leadership și dezvoltarea ecosistemelor de startup-uri;
• Philipp Gamauf, CFO, ING Bank România, expert în planificare strategică, eficiența capitalului și inițiative de finanțare;
• Eleni Skoura, Head of Private Individuals, ING Bank România, care se va implica și în calitate de jurat și mentor pentru echipele participante în competiție.
Prima zi este dedicată inspirației și schimbului de idei. Participanții vor lua parte la workshop-uri interactive despre investiții inteligente și managementul riscului, vor asista la prezentări și dezbateri susținute de experți din domeniul financiar, antreprenori și investitori și vor explora perspective noi în cadrul panelurilor tematice despre viitorul piețelor și antreprenoriatul tinerilor.
A doua zi a conferinței este dedicată inovației și acțiunii. Participanții vor intra în universul ING Bank și vor analiza provocări reale care modelează viitorul industriei bancare. Fiecare echipă va prezenta soluții inovatoare direct în fața reprezentanților ING Bank România.
Cele mai îndrăznețe și inovatoare idei vor fi premiate. Potrivit organizatorilor, ING Bank România va oferi 5 oportunități de internship participanților câștigători.
„Ne dorim să oferim tinerilor o perspectivă aplicată asupra economiei — ceea ce, de multe ori, lipsește din curricula școlară — și să demonstrăm că educația financiară poate fi captivantă, relevantă și esențială pentru viitor”, transmite echipa de organizare FinMinds.
FinMinds este un proiect educațional inițiat și condus de elevi de liceu, cu scopul formării unei noi generații de tineri informați financiar.