85% din cele 4.400 de miliarde de lei, alocate anul acesta pentru medicina de familie, au fost directionate catre plata "per capita", iar 15 % pentru serviciile efectuate de medicul de familie. Astfel, acesta va incasa 17.000 de lei pentru un asigurat aflat pe listele sale, fata de cei 10.600 primiti in 2004. La aceasta suma se adauga plata pentru alte servicii: imunizari, supravegherea gravidei, bilant etc. In ceea ce priveste veniturile medicilor din ambulatoriile de specialitate, valoarea serviciului medical acordat pacientului va fi majorata cu 50%. Daca anul trecut medicii primeau 45.000 de lei pentru consultarea initiala a unui adult, anul acesta vor primi 67.500. "Din calculele specialistilor nostri, reiese o crestere reala in medicina de familie de 800 de miliarde de lei", a declarat Mircea Cinteza, ministrul sanatatii. "Nu este foarte mult, dar este maximul pe care l-am putut acorda, tinand cont ca am lucrat pe un buget care a fost stabilit anul trecut si care nu este foarte generos".
Recomandările editorilor
-
Warren Buffett donează milioane de acțiuni și a anunțat cine va prelua șefia companiei Berkshire Hathaway
Warren Buffett, investitor și CEO al Berkshire Hathaway, a făcut un anunț important care marchează începutul unui nou capitol în istoria companiei. -
STUDIU: Peste 60% dintre românii din mediul urban ar prefera să piardă o oportunitate decât să facă o greșeală
Peste 6 din 10 români care trăiesc în mediul urban ar prefera să rateze o oportunitate decât să facă o greșeală. Concluzia apare într-un studiu recent al Frappe Digital. -
BEST EMPLOYER FEST 2025. Raluca Binder: Abonamentele medicale devin un pilon strategic în atragerea și retenția angajaților
Pe 12 noiembrie 2025, la București, Revista CARIERE organizează BEST EMPLOYER FEST – „Noi tendințe în companii, noi obiceiuri ale angajaților”, un eveniment dedicat împărtășirii celor mai bune practici în îmbunătățirea experienței angajaților. -
BEST EMPLOYER FEST 2025. Fady Chreih: Inițiativele de wellbeing și educație nu mai pot fi opționale
Pe 12 noiembrie 2025, la București, Revista CARIERE organizează BEST EMPLOYER FEST – „Noi tendințe în companii, noi obiceiuri ale angajaților”, un eveniment dedicat împărtășirii celor mai bune practici în îmbunătățirea experienței angajaților.
Leadership
-
Cum și-a făcut Gen Z propriile știri | Ideile noilor generații
Social media a devenit locul de unde mai toată lumea își ia știrile. Iar Generația Z, prima crescută pe rețele de socializare, schimbă regulile jocului. -
Poveste de brand. De la ce vine numele Pepco
Numele Pepco își are rădăcina în grupul sud-african Pepkor — un gigant al retailului de tip „value”, cu o istorie care începe în anii ’60 în Cape Town. -
Sara Turetta, Save the Dogs and other Animals: Am simțit întotdeauna nevoia de a face ceva și de a nu trăi numai pentru mine
Italianca Sara Turetta a lăsat munca dintr-o agenție de publicitate din Milano în anul 2002 ca să vină să salveze câinii maidanezi din România și a ajuns să înființeze la Cernavodă un centru cu peste 150 câini, 36 pisici, 50 măgăruși și 19 cai. -
Cristian Mungiu: Mi‑aș dori foarte mult să se nască o generație de tineri interesați de managementul cultural
Cristian Mungiu, unul dintre cei mai importanți regizori români ai ultimilor ani, a făcut în luna septembrie parte din juriul competiției oficiale a Festivalului de Film de la Veneția. Întors în țară, lucrează acum la organizarea festivalului Les Films de Cannes à Bucarest, pe care l‑a fondat în urmă cu 16 ani.