Skip to main content

Leadership

    • Eugen Guțiu, tânărul care printează 3D fapte bune

      Se autointitulează „un mic înteprinzător cu visuri mărețe”. Eugen Guțiu este un pasionat de tehnologie din Cluj care, de nevoie, și-a construit singur trei imprimante 3D. Acum, acesta plănuiește să ajute, prin priceperea și tehnologia de care dispune, oamenii care și-au pierdut o mână și au nevoie de o proteză, dar nu își permit acest „lux”.
    • Crezi că eşti un manager experimentat şi n-ai cum să porneşti cu stângul? Mai gândeşte-te!

      ©  2015 Harvard Business School Publishing Corp.

      Atunci când preiei primul rol de conducere din cariera ta sau când ai deja experienţă, dar devii conducătorul unei noi echipe, este esenţial ca primele impresii pe care le laşi să fie conforme cu realitatea. Dacă le laşi oamenilor o impresie greşită despre tine încă din primele zile în care lucraţi împreună, este foarte probabil să ajungi să suporţi, mult timp de atunci înainte, consecinţele acelei prime impresii. Studiile făcute asupra modului în care oamenii îşi formează percepţiile indică spre trei greşeli majore pe care ar fi mai bine să le eviţi dintru început. Eu le-aş numi „greşeli de începător”, dar acestea sunt nişte greşeli pe care le fac până şi managerii experimentaţi. 
    • Cosmetice de lux din Belarus

      RMS Sud Europa, unic importator și distribuitor de produse cosmetice din Belarus pentru România, Bulgaria, Spania, Italia și Franța, a fost prezent la ROMEXPO, în perioada 1-4 octombrie 2015, în cadrul Cosmetics Beauty Hair, expoziția internațională de produse și echipamente pentru cosmetică, îngrijire corporală și coafură. Cel care a inaugurat standul a fost ambasadorul Belarusiei la București, Valery Mrochek, felicitându-l pe Severian Cotic, directorul general al RMS Sud Europa.
    • O zi din viața unui muncitor pe Stația Spațială Internațională

      Cum e să trăiești și, mai ales, să muncești pe Stația Spațială Internațională? Jurnalele ținute de membrii echipajelor, bărbați și femei, fac puțină lumină pe suprafața celui mai mare obiect creat de mâna omului pentru spațiul extraterestru. Printre altele, însemnări mai vechi relevă că, din păcate, chiar și acolo, sus, omul are probleme în a menține mult-doritul echilibru viață-muncă.
    • Toamna în culorile parfumurilor C-THRU

      Sezonul acesta, brandul de parfumerie C-THRU dezvăluie cele patru game dedicate personalităţilor complexe şi capricioase ale femeii. Fiecare dintre ele țese o pânză de note ce evocă universuri multicolore, straturi fine, înmiresmate, ce alunecă treptat şi dezvăluie secretele unei femei.
    • Jean Francois Fallacher, confirmat la conducerea Orange România până la 1 iulie 2017

      Jean Francois Fallacher a fost confirmat la conducerea Orange România până la 1 iulie 2017, printr-o hotărâre publicată în Monitorul Oficial. ​Consiliul de Administratţie al Orange România a hotărât, în data de 19 mai din acest an, să confirme, cu unanimitate de voturi, mandatul lui Jean Francois Fallacher ca director executiv (CEO) al companiei. 
    • Elon Musk: Apple este cimitirul Tesla

      Elon Musk, directorul Tesla, ia în râs compania Apple. Întrebat dacă e îngrijorat de ambițiile companiei fondate de Steve Jobs de a realiza o mașină electrică, directorul Tesla a replicat: „Ați văzut vreodată ceasurile Apple?”
    • Steve Jobs, din nou în cinema

      Noul film despre legendarul antreprenor Steve Jobs intră în cinematografele din New York și Los Angeles, deocamdată pentru vizionare limitată. Din 23 octombrie va fi lansat pentru publicul larg din Statele Unite. În România, filmul va avea premiera în 11 decembrie 2015, potrivit Cinemagia. 
    • Obiectele inteligente, aduse din zona industrială în cea corporate

      La IMWorld am aflat că viitorul este despre tehnologie, inovație, aplicații inteligente, roboți și... 5G. Revista CARIERE  a descoperit inovația în multe dintre standurile din pavilionul central al Romexpo și a stat de vorbă cu „vinovații” de acest fapt. Am descoperit obiecte inteligente, aduse din zona industrială în cea corporate, soluții de marketing „de calitate”, aplicații care fac viața mai ușoară anumitor profesioniști sau utilizatorilor generali și soluții de transport pentru manageri... și nu numai. 
    • Jacques Audiard, invitat special al Les Films de Cannes à Bucarest

      Jacques Audiard, premiat cu Palme d’Or la Cannes 2015 pentru Dheepan, se va întâlni pentru prima dată cu spectatorii din România la festivalul Les Films de Cannes à Bucarest (23 – 29 octombrie). Regizorul își va prezenta filmul, va răspunde întrebărilor publicului și va susține un masterclass la Universitatea de Artă Teatrală și Cinematografică (UNATC) luni, 26 octombrie, de la ora 11.00. Un focus îi va fi dedicat în festival, alte două filme ale sale urmând a fi proiectate: De battre mon cœur s'est arrêté și Un profet. 
    • Dan Boiangiu, Arval - Cel mai important pas din carieră

      Dan Boiangiu, CEO Arval România, a avut norocul să lucreze într-un mediu profesional în care preocuparea pentru dezvoltarea personală era ceva firesc. Asta se întâmpla pe când făcea încă parte din Grupul Dacia-Renault, unde era implicat în zeci de proiecte simultan, unul mai interesant decât altul, și unde a învățat să obțină rezultate prin intermediul echipelor pe care le coordona și dezvolta.

Recomandările editorilor