Skip to main content

Leadership

    • Grevă de milioane de euro pe zi la Lufthansa

      Vineri, UFO, sindicatul care reprezintă aproximativ 19.000 de salariați de la Lufthansa, a declanșat o mișcare de protest, care ar putea deveni cea mai îndelungată din istoria companiei. Dacă negocierile dintre sindicat și conducerea companiei eșuează, greva ar urma să se încheie abia în 13 noiembrie.
    • Teatrul de Operetă a aniversat 65 de ani

      Mari artiști de ieri și de astăzi s-au întâlnit la Teatrul de Operetă și Musical ,,Ion Dacian” în cadrul unui eveniment emoționant: aniversarea a 65 de ani de la înființarea Teatrului de Stat de Operetă. Evenimentul aniversar a fost deschis cu vernisajul expoziției ,,Ion Dacian” în prezența doamnei Elena Dacian, fiica tenorului Ion Dacian.

    • IT Outsourcing, din capitală în provincie

      Într-o piață de IT Outsourcing în care locurile de muncă sunt mai multe decât angajații, să deschizi un birou de lucru la Bacău înseamnă să riști și să câștigi. Ce se va întâmpla însă când salariile din domeniu nu vor mai fi atât de mici în România?

    • Valori corporatiste şi alte sloganuri

      Lipsa de maniere este mai răspândită decât ne-am aştepta, ba mai mult, un adevărat haos domină relaţiile interumane în marile corporaţii americane. Aici se înscriu banalul schimb de replici lipsite de orice consideraţie, precum şi orice tip de conduită care încalcă normele de politeţe unanim acceptate. Mai mult, s-a descoperit că managerilor puțin le pasă și nu sunt dispuşi să mişte un deget în această privinţă. Efectele sunt mai nocive decât am putea crede.

    • Cele mai frumoase cărți din România

      La Biblioteca Națională a României din București a avut loc, pe 5 noiembrie, gala de premiere a Concursului național de design de carte „Cele mai frumoase cărți din România”, aflat la ediția a patra. Cele 8 premii au fost înmânate de membrii juriului și de reprezentanții partenerilor proiectului, care au prezentat fragmente din argumentația pentru acordarea fiecărui premiu.

    • Interconnected la TEDxBucharest 2015. Cea de-a șaptea ediție a conferinței are loc astăzi, 7 noiembrie

      Cu tema Interconnected, cea de-a șaptea ediție a conferinței TEDxBucharest, organizată independent sub licența TED, are loc azi, 7 noiembrie, la Centrul de Conferințe Auditorium Pallady. La eveniment participă 18 speakeri din șapte țări care discută despre cum o simplă idee ori întâmplare poate influența și chiar schimba cu adevărat viața unor oameni sau unor comunități întregi.

    • BBC Earth anunță difuzarea documentarului The Hunt

      Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” și BBC Earth vor oferi proiecția gratuită a documentarului ”The Hunt” în fiecare weekend, de pe 14 și 15 noiembrie 2015, de la ora 13:00, în Sala Multimedia a muzeului. Difuzarea TV începe pe 8 noiembrie, de la ora 18:10, pe canalul BBC Earth. The Hunt analizează relația dinamică dintre prădători și pradă. De la pășunile deschise la pădurile dense, de la Arctic până în mijlocul oceanelor, documentarul dezvăluie provocările pe care prădătorul și prada le întâlnesc în aceste lumi atât de diferite.

       

       

    • Tendințe, strategii şi omnichannel, în două zile pline de informaţii

      Retail Arena reinventează strategiile din retail-ul tradiţional şi online, sinergiile dintre canale şi oferă perspective noi şi sfaturi concrete pentru business-urile interesate să ţină pasul cu viitorul. Vino la evenimentul din 11 şi 12 noiembrie, Hilton, pentru a asculta şi interacţiona cu speakeri renumiţi, începând cu 08:00, la Hilton, sala Le Diplomat, în Bucureşti.
    • Cu responsabilitate, despre arhitectură, oraș și spațiul public

      Are 30 de ani și e din Satu Mare. La Cluj a venit la facultate, pe care a terminat-o în 2010 când s-a mutat pentru doi ani la București pentru stagiu și apoi pentru proiectul Prispa. S-a reîntors la Cluj unde are biroul și unde predă Proiectare, la anul doi, la Facultatea de Arhitectură și Urbanism. Adrian Pop a intrat în atenția publicului odată cu proiectarea unui centru comunitar unic în Europa, la Boldești-Scăieni.
    • Florian Colceag: În prezent, şcoala este un cimitir al elefanţilor, iar programele de educaţie sunt depăşite

      România are programe de educaţie care corespund cunoştintelor din secolele XVII, XVIII şi XIX. Practic, noi pregătim copiii pentru trecut şi gândirea de logici care nu mai are relevanţă cu prezentul. Şcoala mondială, nu numai cea românească este depăşită. Florian Colceag, matematician, psihopedagog şi un vizionar al sistemului de educaţie, ne spune cum arată viitorul sistemului de învăţământ, ce măsuri trebuie să luăm pentru recuperarea gândirii şi trăirii naturale a copiilor şi cum ar trebui să ne schimbăm la nivel individual.
    • Cât va scădea populaţia aptă de muncă până în 2060

      Declinul demografic al României capătă noi dimensiuni. Populaţia aptă de muncă se va reduce cu 44% până în anul 2060, ajungând la aproximativ 7,51 milioane de persoane, potrivit unei publicaţii a Institutului Naţional de Statistică (INS). O viziune realistă asupra dezvoltării economice şi sociale în următoarele decenii reprezintă pentru România o necesitate stringentă, având în vedere diminuarea populaţiei active, relevă datele INS.
    • Cine sunt campionii lumii business românești

      Antreprenori locali, oameni de afaceri, investitori, consultanți de business și analiști se reunesc miercuri, 11 noiembrie, la Biavati Events, din București, la Gala „Campioni în Business”, în cadrul căreia vor fi premiați cei mai dinamici antreprenori din Muntenia și va fi acordat titlul „Antreprenorul Anului” companiei care a reușit să aducă plusvaloare şi să inspire întregul mediu de business din România.
       
    • Câştigul salarial net a crescut în septembrie

      Câștigul salarial mediu nominal net în luna septembrie a fost de 1.833 lei, în creștere cu 1,1%, respectiv 20 de lei, raportat la luna august. Potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică, cele mai mari salarii s-au înregistrat în domeniul extracției petrolului brut și a gazelor naturale (5.895 lei), iar cele mai mici în hoteluri și restaurante (1.075 lei).
    • Ce schimbări ar aduce legiferarea muncii la distanță în România

      În contextul în care tot mai multe companii le oferă posibilitatea angajaților de a lucra de acasă, fie chiar și o zi pe lună, propunerea ca munca de la distanță să fie legiferată în România nu mai este o utopie. Cu toate că a trecut doar de Senat, această modificare propusă în Codul Muncii dă naștere unor întrebări privind modul de organizare al teleworkingului din punct de vedere juridic, cât și al drepturilor și îndatoririlor angajaților și angajatorilor. Avocatul Cătălina Lazăr, Senior Associate în cadrul ONV LAW, aduce lămuriri asupra tuturor acestor aspecte, într-un material exclusiv CARIERE.

Recomandările editorilor