Skip to main content

Leadership

    • Promoție pentru înscrierea la cel mai apreciat MBA din România

      WU Executive Academy – parte a Vienna University, una dintre cele mai mari universități de business din Europa – deschide sesiunea de înscrieri pentru Executive MBA, programul de MBA considerat de mulți nr. 1 din România. Astfel că managerii, antreprenorii sau reprezentanți ai ONG- urilor, români și străini, care se vor înscrie până la data de 31 martie, beneficiază de early bird discount de 5% din valoarea totală a școlarizării. 
    • Ziua bărbatului, stabilită oficial în România

      Deputaţii au adoptat, miercuri, o lege prin care ziua de 8 Martie este declarată Ziua Femeii şi cea de 19 noiembrie, Ziua Bărbaţilor, aleşii susţinând că "sărbătorirea celor două zile este un prilej de a îmbunătăţii relaţiile dintre sexe" şi de a promova "modele masculine pozitive".
       
    • De ce scade numărul studenților de la an la an

      Învățământul românesc nu se poate lăuda cu prea multe îmbunătățiri, ci din contră, rezultatele elevilor de liceu din ultimii ani arată un declin major al nivelului de pregătire. Iar acest lucru se reflectă puternic și în numărul de elevi înscriși în învățământul superior, care s-a redus la mai puțin de jumătate pe parcursul a câțiva ani. 
    • Ce nu le spun şefii angajaţilor, deşi ar trebui

      Chiar dacă eşti un şef excepţional, există multe lucruri pe care nu le ştii despre angajaţii tăi. De celalaltă parte, sunt mulţi angajaţi care nu ştiu mare lucru despre tine. Iată câteva lucruri pe care şefii şi-ar dori să le spună angajaţilor, dar rar o fac.
    • Femeile sunt făcute să creadă că trebuie să sacrifice totul pentru carieră

      Are în mână destinele a 1.700 de oameni, aflați pe toate continentele. Mare parte dintre ei practică, potrivit ultimelor rapoarte, cea mai periculoasă meserie din lume, cea de jurnalist. Din 2012, Marie-Christine Saragosse conduce France Médias Monde, însă experienţa sa în leadershipul instituţiilor media internaţionale este mai veche de-atât. S-a lovit de prejudecăţi, dar a trecut de ele şi a făcut o carieră strălucită, păstrându-şi feminitatea. Pentru că poate şi are toate instrumentele la îndemână, Marie-Christine a ales să lupte cu prejudecăţile, rasismul, homofobia şi discriminarea de orice natură, oriunde în lume. Despre cum sunt făcute femeile să creadă că trebuie să sacrifice totul pentru carieră, într-un interviu în exclusivitate pentru Revista CARIERE.
    • Peste 40.000 de joburi create prin fondurile europene

      Fondurile europene au dus la crearea a 41.000 locuri de muncă, în perioada 2007-2015, anunță  Ministerul Fondurilor Europene. 5.000 de întreprinderi au fost sprijinite să se dezvolte, iar 400 de unități medicale și de învățământ au fost modernizate, datorități acestor finanțări.
    • Jurnalist în România, creator de “poveşti dulci” în Olanda

      În România era jurnalist de televiziune, premiat de APTR şi mamă. În Olanda este mamă full time, antreprenor şi profesor de limba română pentru copiii proveniţi din familii mixte, româno-olandeze. Doamnelor şi Domnilor în exclusivitate, Revista CARIERE vă prezintă povestea Laviniei Tănase, românca ce i-a dat gata pe olandezi cu preparatele sale culinare.  
    • O firmă din Arad promite joburi în străinătate, dar nu este înregistrată la ITM

      O fabrică de ciocolată din Germania angajează români necalificaţi pe salarii nete de 1400 euro. Aşa începe un anunţ de recrutare publicat pe olx.ro. În 11 zile anunţul a fost citit de peste 63.000 de ori. Societatea din spatele acestui anunţ se numeşte Efect Dual Paper din Arad, nu e înregistrată la Inspectoratul de Muncă, iar mai multe persoane spun că au fost înşelate de această firmă, scrie ECONOMICA.NET..
    • Formarea profesională – provocări în practică

      Dinamica pieţei muncii pe diversele paliere de business a transformat conceptul de formare profesională într-un instrument de perfecţionare şi şlefuire a talentelor unei organizaţii, dar şi de motivare şi fidelizare a salariaţilor. Astfel, formarea profesională depăşeşte, pentru jucătorii importanţi pe piaţa muncii, graniţele unor simple obligaţii stabilite de Codul Muncii în sensul asigurării formării profesionale a tuturor salariaţilor cu o anumită periodicitate, determinate de mărimea organizaţiei.
    • Indemnizație de 1.700 de lei pentru adopții

      Mamele care adoptă copii mai mari de doi ani ar putea beneficia de o indemnizaţie de aproximativ 1.700 de lei şi de concediu de acomodare de un an, potrivit modificărilor aduse legii adopţiei, adoptate, marţi, de Comisia pentru muncă şi protecţie socială a Camerei Deputaţilor.
    • Greşeli din care orice lider învaţă

      Majoritatea antreprenorilor şi liderilor fac planuri pentru viitor şi tot felul de strategii, dar uită să-şi analizeze eşecurile pentru că nu-i aşa, eşecurile reprezintă un preţ pe care toţi îl plătim pentru a cunoaşte succesul.
    • Prea tânăr pentru pensie, prea bătrân pentru angajare

      La 41 de ani, Andrei a început să își caute un alt loc de muncă. Și-a sunat toate cunoștințele, și-a rescris CV-ul și l-a depus la mai multe agenții de recrutare, ba chiar și-a refăcut și profilul pe LinkedIn. Un recrutor i-a recomandat niște cursuri de programare, o reconversie profesională. Andrei a devenit greu angajabil la o vârstă la care mai are peste 20 de ani până la pensie. Ce soluții există pentru oamenii care ajung în situații similare? 
    • 5 trucuri pentru a obține un job potrivit

      Căutarea unui loc de muncă presupune de multe ori urmărirea obsesivă a site-urilor de recrutare și trimiterea de C.V.-uri și scrisori de intenție în masă, fără a da însă prea multă importanță tipului de job pe care ți-l dorești. Astfel, îți risipești energia pe șanse mici când ai putea, de fapt, să te axezi pe joburile care corespund nevoilor și atuurilor tale, maximizându-ți șansele de a obține, din prima, locul de muncă potrivit ție. Revista CARIERE îți prezintă 5 trucuri care te pot ajuta să îți eficientizezi căutarea și obținerea unui job:

Recomandările editorilor