Autoritățile de la Oslo au decis să aplice controlul sistematic al persoanelor şi documentelor de identitate şi de călătorie pentru toți cei care intră în sau părăsesc spaţiul Schengen, prin punctele de frontieră norvegiene. Norvegia instituie controale la frontiere începând de la 1 mai, anunță Ministerul român al Afacerilor Externe.
Statiunea balneoclimaterică Băile 1 Mai este situată în nord-vestul României, la 8 km sud de Oradea. Stațiunea este cunoscută pentru efectele terapeutice ale apelor termale, astfel că nu duce lipsă de turişti tot anul.
Apusurile de soare şi frumuseţea unor locuri sălbatice din ţara noastră l-au cucerit definitiv pe jurnalistul britanic Charlie Ottley. Realizatorul documentarului Wild Carpathia vrea să arate lumii întregi ce are România mai special.
Autoritățile turce au blocat accesul la enciclopedia online Wikipedia sâmbătă dimineață. Într-un mesaj primit de unii utilizatori se preciza că blocarea este o 'măsură administrativă', deşi nu există niciun ordin judecătoresc şi nu a fost invocat niciun motiv în acest sens.
Cei care au vizitat-o spun că atât turiştii excentrici, cât şi cei care îşi doresc un altfel de peisaj, apreciază ineditul său, “rupt” de metropolele lumii, ori de exotismul locurilor care se află de obicei pe primul loc în topul destinaţiilor turistice.
Prima zi din luna lui Florar are o poveste oarecum tristă: a fost a tuturor și a nimănui, fiind folosită de-a lungul timpului în scop propagandistic. În prezent a devenit un excelent prilej de ieșit la la iarbă verde, sau de fugit la mare. Ori motiv de marșuri cu diverse teme. La români azi e sărbătoarea de Armindeni, dar pe cine mai interesează?
Precum un om, cu diverse calități, ziua de 1 mai a fost șicanată de către destin.
Din 1 mai 2017, trenurile de metrou vor circula direct, fără transbordare, pe Magistrala 4 de metrou — tronsonul Gara de Nord 2 — Străulești. Intervalul de succedare între trenuri va fi de 11 minute, iar timpul parcurs de la Gara de Nord 2 la Străulești va fi de 16 minute, cu 4 minute mai puțin decât în prezent, după cum se arată într-un comunicat al Metrorex, remis Agerpres.
Cel mai mare hackathon la nivel mondial, NASA Space Apps Challenge, a început pe 29 aprilie și continuă pe 30 aprilie, desfășurându-se simultan la București, Cluj-Napoca și Timișoara.
Evenimentul este organizat în premieră în București și în Timișoara, iar la Cluj-Napoca a ajuns la a doua ediție.
Președintele României, Klaus Iohannis a declarat, sâmbătă, după încheirea lucrărilor Consiliului European de la Bruxelles, că liderii europeni se așteaptă ca Marea Britanie să își respecte angajamentele financiare asumate inaintea Brexit-ului, Iohannis precizând că aceasta nu este ”o notă de plată” pe care ar trebui ca britanicii să o achite înainte să părăsească Uniunea Europeană.
Salariații vor sta acasă de Ziua Muncii şi se vor bucura de un weekend prelungit. Ultimul weekend din aprilie 2017 se leagă de 1 mai 2017 – care este într-o zi de luni.
Apple vrea să lanseze un serviciu pentru transferuri de bani, pe care utilizatorii îl vor putea folosi prin intermediul unei aplicații. Transferul de bani va putea fi realizat între posesorii de telefoane iPhone și pentru a reduce timpii de așteptare ar putea fi folosit chiar și un card de debit dedicat.
Brand-urile de renume nu lasă nimic la voia întâmplării atunci când estevorba despre produsele care le reprezintă, iar producătorii de smartphone-uri sunt foarte atenţi la dorinţele clienţilor. Şi cum culoarea şi designul sunt esenţiale în acest caz, este de înţeles atenţia care li i se acordă.
Prima bază de date cu populaţia istorică din Transilvania începând cu anul 1850 până în 1914, care cuprinde aproape 400.000 de nume şi care permite oricărei persoane să-şi caute strămoşii în acest interval, a fost finalizată.
Unii sunt mai norocoși decât alții, iar joburile lor presupun să călătorească mereu în jurul lumii. Pe lângă locurile de muncă evidente, precum însoțitor de zbor sau pilot de avion, există și altele, multe dintre ele surprinzătoare.
România e bogată în resurse naturale, dar cât de bogată nu mai ştie nimeni de 40 de ani. Statul vrea să investească peste 5 milioane de euro în cercetări geologice. Descoperirea unor zăcăminte de metale preţioase, ape minerale şi cărbuni ar putea relansa mineritul şi turismul balnear, mai ales în zone unde aceste activităţi aproape că au dispărut.
50 dintre cei mai buni floriști români s-au întrecut de Ziua Olandei în cadrul unei demonstraţii de măiestrie şi creativitate. În deschiderea evenimentului a avut loc o demonstrație regală susținută de una dintre cele mai respectate familii de maeştri florari din lume. Jacqueline Boerma şi fiul ei Mike, au uimit publicul prin modul simplu și spectaculos în care transformă un buchet de flori într-o adevărată operă de artă.
Elettra Lamborghini, moştenitoarea de 22 de ani a imperiului Lamborghin, vedetă TV şi extrem de populară în social media, este nepoata lui Ferruccio Lamborghini, omul de afaceri care a pus bazele companiei producătoare de automobile de mare viteză.
Managerii care isi doresc sa isi antreneze abilitatea de a lua decizii cand sunt sub presiune sau care isi doresc sa lucreze mai bine in echipe si obtina succesul alaturi de colegii lor au la dispozitie un program prin care isi pot dezvolta leadershipul invatand sa piloteze nave maritimem informează wall-street.ro.
Anul trecut, Asociația „Mai mult verde”, în parteneriat cu Asociația foodwaste.ch și Centrul de Resurse pentru participare publică (CeRe,), a dat startul unui proiect energic, care vizează o problemă socială majoră a României: risipa de alimente.
Peste 6 din 10 români care trăiesc în mediul urban ar prefera să rateze o oportunitate decât să facă o greșeală. Concluzia apare într-un studiu recent al Frappe Digital.
Pe 12 noiembrie 2025, la București, Revista CARIERE organizează BEST EMPLOYER FEST – „Noi tendințe în companii, noi obiceiuri ale angajaților”, un eveniment dedicat împărtășirii celor mai bune practici în îmbunătățirea experienței angajaților.
Pe 12 noiembrie 2025, la București, Revista CARIERE organizează BEST EMPLOYER FEST – „Noi tendințe în companii, noi obiceiuri ale angajaților”, un eveniment dedicat împărtășirii celor mai bune practici în îmbunătățirea experienței angajaților.